Unde, cand si cum a aparut acupunctura

Unde, cand si unde a aparut acupunctura

Scrierile vechi referitoare la istoria Chinei la medicina si tehnici cu ace  acupunctura au avut de infruntat vitregia timpului, a unor evenimente dramatice, ca sa nu amintim decat arderea cartilor or­donata in anul 213 i.e.n. de imparatul Qin Shi Huangdi dar si cartile de acupunctura scrise dupa aceasta data au disparut fara urma, in imprejurari necunoscute, asa ca nu stim de existenta lor decat din mentiuni ulterioare. Apoi scrie­rea ideogramatica arhaica, in multe privinte diferita de grafica ulterioara, a facut ca transcrierea repetata a lucrarilor, uneori de catre invatati iar alteori de scribi aflati in serviciul unui maestru, sa altereze textele medicale prin inlocuirea unor caractere mai complexe (purtatoare ale unor mesaje profunde) cu altele mai simple, proces sus­ceptibil de a modifica substantial sensul initial.

In fine, marea complexitate a terminologiei specifice medicinii, in general, si acupunctura cu ace acupunctura, in special, creeaza o noua dificultate de transmitere a informatiilor de-a lungul existentei ei, de aproape 5 000 de ani, inainte de a expune ipotezele privind orginile acu­puncturii, sa trecem in revista pe scurt, istoricul scrierii ideogramatice chineze.

Se atribuie scrierea ideogramatica imparatului le­gendar Huang Di (2797—2696 i.e.n.) sau lui Cang Xie in mileniul al III-lea i.e.n. Cum limbajul ideogramelor presupune capacitate analitica si, in acelasi timp, o mare putere de imaginatie, cititorului i se cere finetea de a surprinde mai curand o evocare decat o indicatie propriu-zisa. In plus, multe ideograme sunt polisemantice, ceea ce inseamna ca isi modifica apreciabil semni­ficatia in functie de pozitia pe care o ocupa in text.

Multe din ideogramele care s-au pastrat din ve­chime se gasesc pe vase de bronz. Totusi, cele mai vechi atestate ale limbii chineze, datand din secolele al XXI-lea — XlII-lea i.e.n. sunt incrustate pe oase de ani­male ori pe carapace de broasca testoasa.

Cele mai vechi inscriptii de bronz sunt ulterioare inscriptiilor pe oase si dateaza de la sfarsitul dinastiei Shong (secolul al XII-lea i.e.n.) si inceputul dinastiei Zhou de Apus (secolele al Xl-lea — al VH-lea i.e.n.).

Primul lexicon chinezesc se afirma ca ar fi fost compilat catre anul 800 i.e.n. : acesta era un reper­toriu al caracterelor utilizabile de catre scribi. Unifi­carea scrierii insa nu a putut fi realizata, astfel incat Kong Zi (551—479 i.e.n.) se plange de greselile de tran­scriere datorate scribilor.

In anul 213 i.e.n., Li Si (284—208 i.e.n.), ministrul imparatului Qin Shi Huangdi care ordonase arderea bibliotecilor, a publicat un nou lexicon oficial, ce cuprindea 3 300 de caractere, cu obligatia, sub amenin­tarea unor sanctiuni severe, de a le respecta forma exacta(„grafia sfatului unificat Qin“). Acest nou sistem insa nu a putut exclude unele caractere „inventate“ de scribii ignoranti, care au devenit in acest fel oficiale, in ciuda originii lor indoielnice.

La inceputul erei noastre existau 7 380 de semne, iar doua secole mai tarziu, peste 10 000, multe dintre ele inrudite ca sens.

Sursa dictionarelor actuale este dictionarul publi­cat in timpul imparatului Kong Xi, in 1716. El cuprin­dea 40 000 de caractere, pe care cunoscutul sinolog Leon Wieger le imparte in :

• 4 000 de caractere de utilizare curenta ;
• 2 000 de nume proprii si termeni putin folo­siti ;
• 34 000 de monstri imposibil de a fi utilizati;

Pentru a intelege influenta deosebita pe care evolutia scrierii ideogramatice a avut-o asupra mesajelor notate in acest sistem, vom reda, dupa Leon Wiegdl („Lectii etimologice“), exemplul transformarilor pe care ideograma cuvantului „Print” a avut-o de-a lungul mileniilor.

• Varianta 1: indica forma primitiva a caracterului desemnand „Printul„; o coafura in forma de coarne, pen­tru a inspira respect; doua brate – puterea execu­tiva ; o gura – autoritatea legislativa.
• Varianta 2 : elementele sunt aceleasi dar forma difera.
• Varianta 3 : aceleasi elemente putin modificate.
• Varianta4:  ima­ginatia fantezista a unui scrib da coafurii o forma stra­nie, elementele ramanand totusi neschimbate.
• Varianta 5 : un ignorant a interpretat coiful imperial drept doua maini; mainile reprezinta puterea executiva; gura — puterea legislativa. Desi ideea ramane, elementele gra­fice difera.
• Varianta 6 : un scrib lenes, pentru a usura scrierea ideogramei, face din una dintre maini un simplu semn, caracterul aparand la sfarsitul dinastiei Zhou Li Si il interpreteaza ca mina ce actioneaza asupra poporului si gura care legifereaza.
• Varianta 7 : o usoara modificare a variantei 6.
• Variantele 8 si 9 : apar prin introducerea scrierii cu creionul de lemn.
• Varianta 10 : caracterul ce apare prin introducerea scrierii cu penita.
• Varianta 11  :caracterul redat in scrierea legata.
• Va­rianta 12, 13 si 14 : caracterele deformate prin scrierea cursiva.

Din acest exemplu se poate intelege usor cum de-a lungul timpului transcrierea unui text ii poate modifica sensul. Un asemenea risc este cu atat mai mare cu cat mesajul textului este mai profund, mai complex. Din pacate, toate textele medicale vechi intra in aceasta categorie.

Cand, unde si in ce imprejurari a aparut practica medicala cu ace acupunctura nu se stie. Din analiza atenta a scrierilor vechi apari­tia primelor lucrari de acupunctura poate fi plasat candva, intre anii 1000 si 200 i.e.n. La acea vreme ele cu­prindeau deja notiunile teoretice fundamentale, precum si regulile de aplicare a tratamentului, in mare parte ramase valabile pana in zilele noastre. Intradevar, secolele al Vl-lea al V-lea i.e.n. in filozofie JHI teoria celor cinci elemente, simbolizand categorii de stari naturale, teorie care a fost adaptata si fenomenelor fiziologice si patologice. Nu este vorba de o transplantare artificiala a unei teorii filozofice in domeniul medical, ci de descifrarea unei legi generale, careia i supun toate formele de organizare a materiei, inclusiv a materiei vii.

Desi primele scrieri despre acupunctura au aparut cu numai cateva sute de ani inaintea erei noastre, practica rudimentara a acupuncturii se presupune ca are o vechime mult mai mare. Cum au fost descoperi punctele si meridianele, cum au fost puse in evidera organele interne, cum s-a precizat circulatia energetica in corp si legile carora li se supune, cum s-a ajuns la rafinamentul regulilor de diagnostic si la dezvoltari tehnicilor de tratament caracteristice, nu se stie si poate nu se va sti niciodata. Faptul ca intreaga aceasta constructie este atribuita imparatului legendar Huang Di reflecta prestigiul de care se bucura acupunctura inca de la inceputurile sale. Intrucat si alte realizari importante ca : scrisul, bronzul, barca, busola etc., care au putut fi datate de arheologi intre anii 2000 si 200 i.e.n, i-au fost atribuite acestui imparat, avem motive sa credem ca si acupunctura a aparut iot in aceeasi perioada.

Pornind de aici, indraznim sa avansam canteva ipoteze asupra modului in care acupunctura ar fi putut sa apara, bazandu-ne pe sursele istorice in care fara indoiala au patruns legende din vremuri imemoriale, de pe cand nu exista scrierea.

Una din supozitiile referitoare la originea acupuncturii aste urmatoarea: sesizarea unor zone cutanate dureroase, patrunderea accidentala a unei sageti intr-o „zona activa”, urmata eventual de disparitia unor simptome etc. au dus la cercetarea sistematica a pielii prin palpare. Initial au fost descoperite puncte izolate (Xue Wei), apoi ele au fost ordonate de-a lungul tra­iectelor care au fost numite Jing Lo (meridiane). Numai ulterior, s-a dezvoltat teoria energetica a punctelor si meridianelor si a relatiilor pe care acestea le au cu organele interne. In fine, s-a constat ca stimularea acestor puncte cu ajutorul acelor  de acupunctura sau a caldurii (moxibustie) este urmata de disparitia semnelor clinice ale diferitelor boli. Prin munca migaloasa a generatii intregi de medici care au cules si selectat obser­vatiile cele mai semnificative, s-a putut construi edifi­ciul teoretic si practic al acupuncturii, aceasta terapie pe care poporul chinez o considera patrimoniu national.

Ipoteza nu explica modul in care s-a dezvoltat teoria despre circulatia energetica in meridiane, relatiile functionale dintre diferitele „unitati energetice” ale corpului, punctele de comanda ale meridianelor etc. Ca explicatie s-ar putea invoca remarcabilul spirit de obser­vatie care caracterizeaza poporul chinez, capacitatea lui de a extrage din particular generalul, dezvoltarea extraordinara a simbolului si analogiei, fara a parasi o clipa terenul solid al realitatii materiale.

Pentru ca, tre­buie sa remarcam, nici una din constructiile teoretice nu s-a dezvoltat in afara observatiei atente a bolna­vului, iar concluziile catre care converg teoriile ener­getice se refera invariabil la aspectele practice ale ingrijirii bolnavilor.  Spre deosebire de spiritul occiden­tal, predominant analitic (de unde si progresele extra­ordinare repurtate in domeniile anatomiei, histologiei si biochimiei), spiritul oriental, cu precadere sintetic, a surprins relatiile existente intre individ si mediul sau ambiant, omul fiind considerat o particica din Univers, alcatuita structural si functional in acord cu legile care opereaza in intreaga natura.

Originea extraterestra a „sistemului energetic al corpului uman” este sugerata de cateva elemente: cea mai importanta lucrare de acupunctura, sursa de inspi­ratie a tuturor lucrarilor care au tratat ulterior acest subiect, ramane „Nei Jitig Su Wen“., Se pare ca prin transcrieri repetate au fost alterate multe din datele cuprinse in prima varianta. Traiectul meridianelor si localizarea punctelor au ramas, totusi aproximativ neschimbate, surprinzand prin precizia cu care au fost descrise acum 2500, 4000 sau 5000 de ani.

Se pare ca acupunctura a aparut si s-a dezvoltat la inceput pe coasta de est a Chinei, in provincia Canton. In aceasta regiune, in 1972, au fost dezgropate din mormintele Liarig-Cheng, patru table anterioare dinastiei Han de Est (25 — 220 e.n.) ; pe una din ele era figurata o fiinta supranaturala, jumatate de om, jumatate pasare, care purta in mana un ac mare, pregatit pentru tratament. Imaginea ar putea exprima un mit, o incercare de a reda originea acupuncturii invatata de oameni de la fiinte fabuloase, care puteau zbura ca pasarile. In fine, in dialogul sau cu Qi Bo, imparatul HuAng Bi spune in „Su Wen : „Doresc sa se abandoneze intepaturile facute cu ace de piatra si sa se revina la acele de acupunctura de metal, prin care sa se dirijeze energia. Daca acesta este sensul exact al traducerii, ar rezulta ca initial (intr-o perioada in care prelucrarea metalelor era exclusa) acupunctura se practica cu ace de metal, a caror provenienta extraterestra nu poate fi exclusa. Cum insa transcrierea moderna a textelor vechi ia in calcul ud important coeficient de relativitate, sa facem mentiunea ca originea extraterestra a acupuncturii ramane o spe­culatie, care nu poate depasi limitele unei ipoteze, oricat de plauzibila ar fi.

In favoarea originii extraterestre a acupuncturii ar pleda si minutioasa descriere a „traiectelor energetice ale corpului”, inaccesibile chiar celor mai sofisticate metode moderne de investigatie. Evidentierea unor proprietati electrice ale pielii, particulare zonelor cutanate utilizate in acupunctura, singurele probe materiale despre existenta acestui sistem energetic, nu constituie decat o dovada indirecta a existentei fluxurilor de energie ce traverseaza corpul uman, conform unei ritmicitati endogene si in acord cu ritmurile cosmice, exogene.

In fine, o a treia ipoteza ar putea fi cea mai apro­piata de adevar ; se stie ca unele persoane au o sensi­bilitate particulara de a aprecia fluxurile energetice ale corpului (in mare masura de natura electromagnetica), care pot fi sesizate sau urmarite la suprafata corpului. In plus, inteparea unor puncte de acupunctura este urmata de aparitia asa-zisei „senzatii propagate de-a lungul meridianelor“ ; este vorba de o senzatie perceputa ca o furnicatura care se deplaseaza totdeauna in „sensul de curgere al meridianului” (centrifug sau centripet), suprapunandu-se surprinzator de exact pe traiectul clasic al acestuia; in prezent se stie ca aceasta nu corespunde nici nervilor, nici vaselor, nici altor structuri anatomice cunoscute.

O alta proprietate „paranormala”, in sensul de „ne­obisnuita”, este mentionata de textele vechi care se refera la ilustrul medic Bian Que (presupusul autor al celebrului tratat „Nan Jing”), care a trait se pare in secolul al V-lea i.e.n. Se spune ca acesta era inzestrat cu uimitoarea capacitate de „a vedea organele interne prin pielea intacta”. Aceasta ar explica localizarea destul de exacta a organelor interne intr-o vreme in care au­topsiile erau interzise. Cele care s-au efectuat in vechime, prea putin numeroase de altfel, sunt oricum ulterioare acestui secol. Personal am considerat initial aceasta „proprietate neobisnuita” ca o inventie a bio­grafilor din vechime care incercau sa, sporeasca presti­giul ilustrului medic, atribuindu-i puteri miraculoase.

De curand insa, din China a fost relatat cazul lui Xie Zhaoui, un elev in varsta de 11 ani, care poseda capa­citatea extraordinara de a vedea organele prin transpa­renta corpului uman. El a „disecat” in acest mod, mai mult de o suta de persoane si observatiile lui au fost confirmate de interventiile chirurgicale si examenele clinice efectuate de specialisti reputati.

In cazul in care Bian Que sau alt personaj stravechi intr-adevar, poseda proprietati neobisnuite, asemana­toare celor mentionate, nu este deloc greu sa ne imagi­nam precizia cu care traiectul meridianelor si localiza­rea punctelor au putut fi facute, intr-o vreme in care nu se putea vorbi de anatomie si fiziologie in acceptia moderna. Mai mult, efectele fiziologice obtinute prin stimularea punctelor cutanate, ar fi putut fi usor urma­rite, consemnate si apoi transmise din generatie in gene­ratie.

    Este interesant de notat rolul important pe care l-au avut daca nu in aparitia, cel putin in dezvoltarea teo­riei „organelor parenchimatoase “ (pline), numite Zang, si a celor „cavitare”, numite precum si a relatiilor dintre ele, primele disectii efectuate catre sfarsitul erei trecute. Se pare totusi ca la acea data „Nei Jing Su Wen“ fusese deja scrisa si continea date anatomice destul de precise, chiar daca „structurile anatomice” au ocupat intotdeauna un plan secundar fata de „structu­rile energetice”.

Primele trei autopsii au fost efectuate din ordin imperial, in cursul scurtei dinastii Xin (9—23 e.n.). Decizia a fost luata in scop precis : pentru a „cantari si masura cele cinci viscere, a urmari traiectul venelor cu un stilet de bambus, pentru a vedea unde incep si unde se termina, in vederea ameliorarii tratamentului. Din text, rezulta ca in acest fel se incerca verificarea unor cunostinte deja existente, inscrise de altfel si in „Nei Jing Su Wen“, datat oricum anterior acestei perioade.

Asa cum afirmam, autopsiile nu au putut fi facute decat din ordin imperial, deoarece in China antica res­pectul pentru cei disparuti, materializat in „cultul strabunilor” impunea ca mortii sa se prezinte intacti in fata stramosilor. Mutilarea unui mort era considerata un sacrilegiu de neiertat. De aceea, primele autopsii au fost permise numai pe condamnati la moarte.

Prima disectie a avut loc in anul 16, cadavrul apartinind unui rebel prins de Wang Ming si trimis medicului sef care fusese insarcinat cu supravegherea si dirijarea autopsiei, precum si cu consemnarea rezultatelor, ce urmau a fi folosite atat pentru verificarea cuno­stintelor existente, cat si pentru ameliorarea tratamen­tului. In „protocolul” de autopsie se noteaza astfel ca deschizand cadavrul, se poate examina „soliditatea orga­nelor  Zang, marimea viscerelor Fu, cantitatea de alimente din tubul digestiv, lungimea vaselor, suflul vital si sangele prezent in cele 12 meridiane”.

O a doua disectie, efectuata tot pe un condamnat la moarte, a avut loc mult mai tarziu, in anul 1106 e.n, Yang Kiai (nascut candva, intre 1068 si 1140), originar din Suzhon, pare sa fie primul anatomopatolog men­tionat in istorie. Eliminat la examenele de literatura, el s-a dedicat medicinii, devenind cel mai mare anatomist al Chinei din timpul dinastiei Song. Desenator iscusit, el a lasat un „atlas pentru conservarea adeva­rului” (Cang Zhen-tu), lucrare publicata in 1113. Medi­cina legala — cum am numi-o astazi — cunoaste o mare dezvoltare in vremea lui Song Ce (1186—1249) si apoi mult mai tarziu, in vremea lui Wang Qinjen (1716— 1821).